Sarcasmul lui Putin: Liderii G7 la bustul gol, un „spectacol dezgustător”, răspunde liderul de la Kremin la ironiile pe seama sa

Sarcasmul lui Putin: Liderii G7 la bustul gol, un „spectacol dezgustător”, răspunde liderul de la Kremin la ironiile pe seama sa

Preşedintele rus Vladimir Putn nu a lăsat fără reacţie recentele ironii ale liderilor G7 pe seama imaginii sale de “mascul afla” pe care şi-o promovează de ani buni, afirmând miercuri că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi un un “spectacol dezgustător”, relatează AFP.

Premierul britanic Boris Johnson a întrebat în glumă duminică, în deschiderea summitului G7 în Germania, dacă liderii celor mai industrializate şapte state din lume ar trebui să-şi păstreze pe ei sacourile sau să le scoată pentru a-şi arăta ‘pectoralii’ în fotografia de grup.

“Noi trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin”, a continuat pe acelaşi ton glumeţ Johnson, căruia i-a ţinut isonul premierul canadian Justin Trudeau. „Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol”, a spus Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009.

“Nu ştiu cum voiau să se dezbrace, până la brâu sau de la brâu în jos, dar oricum ar fi fost o privelişte dezgustătoare”, a replicat ironic Putin, care nici el nu se mai poate lăuda cu forma fizică de odinioară. La parada militară de la 9 mai din acest an, preşedintele rus a stat aşezat pe scaun cu picioarele acoperite cu o pătură, dând naştere la o serie de speculaţii privind starea sa reală de sănătate.

Putin a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă la Aşhgabat, capitala Turkmenistanului, unde a participat miercuri la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, alături de liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, în prima sa vizită în străinătate după după declanșarea invaziei ruse asupra Ucraniei, în 24 februarie.

 

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
7.8 ° C
8 °
6.1 °
81 %
4kmh
0 %
vin
14 °
sâm
14 °
Dum
19 °
lun
15 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii