Șeful OMS avertizează că pot apărea noi cazuri de hantavirus

Șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, a avertizat că noi cazuri de infectare cu hantavirus ar putea apărea în săptămânile următoare, din cauza perioadei lungi de incubație a virusului.

El a punctat că riscul de contaminare este mic, dar autoritățile sanitare vor avea mult de lucru și după evacuarea cu succes a celor peste 100 de pasageri și membri ai echipajului de pe nava de croazieră Hondius.

„Munca noastră nu s-a terminat”, a atras marți atenția șeful OMS, Tedros Ghebreyesus, cu prilejul unei conferințe de presă comună alături de prim-ministrul spaniol, Pedro Sánchez, la Madrid, cu o zi după încheierea operațiunii de evacuare a vasului de croazieră, care a pornit duminică seara din Insulele Canare spre Olanda, o parte a echipajului aflându-se în continuare la bord. Având în vedere perioada lungă de incubație a virusului, alte cazuri ar putea apărea în săptămânile următoare, a subliniat el.

Totodată, Ghebreyesus a dat asigurări că riscul de contaminare este mic, atât pentru populația din Tenerife, cât și la scară mondială. La rândul lui, prim-ministrul spaniol a subliniat că omenirea nu are nevoie de mai mult egoism și nici de mai multă frică, după reticențele manifestate, în special în Canare, în legătură cu primirea vasului pentru a se proceda la evacuarea sa.

Pasagerii evacuați de pe vas sunt de circa 20 de naționalități diferite, iar OMS îndeamnă țările lumii să aplice protocoalele sale, potrivit Radio România Actualități.

Articole similare

Ultimele Articole