Al treilea caz din seria de spionaj și sabotaj atribuită Rusiei în România a ajuns în atenția publică pe 8 septembrie 2026.De această dată, în centrul anchetei se află chiar un cetățean rus, în vârstă de 40 de ani și stabilit în România, Ivan Kutsenko. DIICOT l-a reținut pentru tentativă la acte de diversiune, după ce, potrivit anchetatorilor, între februarie și iulie ar fi identificat și supravegheat obiective militare și ar fi transmis fotografii cu tehnică și deplasări ale forțelor române și aliate din București și din județele Ilfov, Cluj, Constanța și Călărași. SRI afirmă că bărbatul era instruit printr-un intermediar să fotografieze și să filmeze obiective de interes strategic, inclusiv aeronave cargo ucrainene ANTONOV, și califică întreaga acțiune drept o operațiune de sabotaj coordonată de Federația Rusă.
Primul precedent a apărut în vara lui 2024 și avea un profil cu totul diferit. Luis Alfonso Murillo Diosa, cetățean columbian, a venit în România la sfârșitul lunii iulie și, potrivit SRI, urma să desfășoare acțiuni de sabotaj după un instructaj prestabilit. A fost reținut pe 30 iulie, în timp ce documenta zona unui depozit de materiale reciclabile din Bragadiru, aflat în apropierea unor sonde petroliere, magistrale de gaze și infrastructuri de telecomunicații. SRI a anunțat ulterior că bărbatul era afiliat unei rețele extinse de sabotori care viza state europene și era controlată prin intermediari de serviciile secrete ruse. Cazul arăta deja o metodă care avea să reapară: executantul nu trebuia să fie rus, coordonarea se făcea prin interpuși, iar instrucțiunile și țintele erau transmise de la distanță, inclusiv prin aplicații criptate.
În 2025, operațiunea s-a mutat chiar în București. Doi cetățeni ucraineni au fost identificați și monitorizați după ce au intrat în România dinspre Polonia. Potrivit SRI, aceștia se aflau sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse și au depus la un sediu Nova Post din Capitală două colete în care se aflau dispozitive incendiare artizanale, ascunse în căști audio și piese auto pregătite pentru inițiere de la distanță. Scopul, potrivit serviciului, era incendierea sediului companiei. Operațiunea a fost dejucată înainte ca dispozitivele să producă efecte. Era al doilea caz public dintr-un tipar pe care autoritățile române îl legau explicit de serviciile ruse: recrutarea unor persoane din afara Federației Ruse pentru acțiuni care puteau fi executate cu costuri reduse și cu cât mai puține legături directe vizibile cu Moscova.
7526d74b-624e-4ee9-bcc1-f2ae87daabb1
Cazul din septembrie 2026 schimbă însă un detaliu important al tabloului: de această dată, persoana reținută este cetățean rus, iar obiectivele documentate sunt în mod direct militare. SRI însuși leagă investigația de cazurile dejucate în România în 2024 și 2025 și spune că recunoaște același tipar folosit de rețelele de sabotori coordonate de entități din Federația Rusă. Cele trei episoade nu sunt identice și nici nu au aceeași încadrare juridică, motiv pentru care ar fi greșit să îi numim pur și simplu pe toți cei implicați „spioni ruși”. Împreună, însă, ele conturează trei operațiuni distincte de sabotaj sau diversiune pe teritoriul României pe care SRI le-a atribuit public Rusiei, într-un context european în care serviciile de informații avertizează tot mai des asupra recrutării de intermediari pentru fotografierea infrastructurii sensibile, incendieri și alte acțiuni hibride.