În lipsa unui tratament dedicat hantavirusului, Uniunea Europeană încearcă să limiteze rapid extinderea focarului. Primele măsuri au fost deja activate la nivel european.
Fujifilm Pharmaceuticals a trimis 1.400 de comprimate de favipiravir, un antiviral considerat una dintre cele mai promițătoare opțiuni disponibile în acest moment. Medicamentul a fost solicitat de Franța, Spania și Țările de Jos, după apariția cazurilor la bordul navei de croazieră.
Hantavirusurile, transmise în principal de rozătoare, pot afecta grav organismul și, în anumite cazuri, pot deveni fatale. Potrivit World Health Organization, la nivel mondial sunt raportate anual până la 100.000 de infectări la oameni. Specialiștii spun că severitatea bolii diferă în funcție de tulpina virusului, iar transmiterea între persoane rămâne rară, potrivit B1 TV.
