Viitorul nu sună bine! HSBC: SUA vor intra în recesiune în trimestrul patru, iar Europa în 2024

Viitorul nu sună bine! HSBC: SUA vor intra în recesiune în trimestrul patru, iar Europa în 2024

Previziuni sumbre pe piețele financiare! Statele Unite vor intra în recesiune în trimestrul patru al acestui an, urmată de ”un an de contracţie şi o recesiune europeană în 2024”, potrivit estimărilor HSBC Asset Management, citate de CNBC și preluate de agențiile de presă.

În previziunile sale de la jumătatea anului, divizia de administrare de active a gigantului bancar britanic a spus că avertismentele de recesiune sunt ”un semnal de alarmă” pentru multe economii, în condiţiile în care politicile fiscale şi monetare nu sunt sincronizate cu pieţele de acţiuni şi obligaţiuni.

Joseph Little, strateg şef global la HSBC Asset Management, a declarat că, deşi unele părţi ale economiei au rămas rezistente până acum, balanţa riscurilor ”indică acum un risc ridicat de recesiune”, Europa fiind în urmă faţă de SUA, dar traiectoria macro fiind în general ”aliniată”.

În pofida tonului conservator adoptat de bancherii centrali şi a aparentei rezistenţe a inflaţiei, în special a celei de bază, HSBC Asset Management se aşteaptă ca Rezerva Federală a Statelor Unite să reducă ratele dobânzilor înainte de sfârşitul anului 2023, urmată de Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei.

Pieţele financiare anticipează cu stricteţe că dobânda fondurilor federale va fi cu un sfert de punct procentual mai mare în luna decembrie a acestui an, potrivit instrumentului FedWatch al Grupului CME.

Little a recunoscut că bancherii centrali nu vor putea reduce dobânzile dacă inflaţia rămâne semnificativ peste ţintă – aşa cum este în multe economii majore – şi a spus, prin urmare, că este important ca recesiunea ”să nu vină prea devreme” şi să provoace dezinflaţie.

”Scenariul de recesiune viitoare va fi mai asemănător cu recesiunea de la începutul anilor 1990, scenariul nostru central fiind o reducere de 1-2% a PIB”, a adăugat Little.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
18.8 ° C
19.4 °
18.3 °
56 %
7.7kmh
20 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii