Instalația „Move.Talk.” va fi la Pavilionul 32, Institutul Goethe București, în perioada 13-14 noiembrie

Instalația „Move.Talk.” va fi la Pavilionul 32, Institutul Goethe București, în perioada 13-14 noiembrie

RawDance aduce pe 13 și 14 noiembrie, la București, o instalație video care invită în călătoria unui grup de artiști în Wuppertal, folosind mișcarea ca limbaj universal, facilitat de gândurile intime ale dansatorilor din România (RawDance) si din Germania (Tanztheater Wuppertal ”Pina Bausch” și Tanz Station – Barmer Bahnhof).

Instalația „Move.Talk.” va fi la Pavilionul 32, Institutul Goethe București, în perioada 13-14 noiembrie, între orele 11:00-17:00. Sâmbătă, 13 noiembrie, va fi și o discuție deschisă cu echipa artistică a proiectului, în același loc.

Lucrarea urmărește traseul solicitant de la repetiții până la performance-urile în strada, precum și o întâlnire unică cu orașul, văzut printr-un scurtmetraj experimental de dans.

„Sper ca instalația video de la Institutul Goethe să fie o experiență care să contribuie la această legătură dintre scena românească și cea germană. Pe de o parte, filmul de dans ”Dancen” este o traducere a experienței noastre în oraș ce înglobează sentimente, episoade din călătorie, felul în care am perceput orașul și compania Tanztheater Wuppertal Pina Bausch. Pe de altă parte, filmul documentar-artistic „RawDance: Moving Talks” este o perspectivă mai pragmatică a călătoriei noastre ce cuprinde nu doar percepția noastră asupra orașului și a companiei, ci și relația unor membri ai companiei cu România, cu arta românească și cu dansul în general. Îmi doresc ca acest eveniment să fie o invitație la dialog și să deschidă (sau să aprofundeze) relația publicului românesc cu dansul contemporan german” , spune Anastasia Grigore – coordonator artistic și performer.

Instalația face parte din proiectul ”RawDance”, produs de Asociația Delazero, în parteneriat cu Institutul Goethe, prin care echipa își propune să dezvolte noi modalități de cooperare internațională între scena dansului din București și cea din Wuppertal.

Acest proiect reprezintă o inițiativă românească de a aduce cultura mai aproape de oameni. Cu opt intervenții stradale (dans și muzică live) și o proiecție de filme de dans românești, se dorește, pe de o parte, familiarizarea publicului german cu formele de expresii contemporane românești, iar pe de altă parte, transformarea moștenirii culturale românești într-o formă de expresie contemporană, abordând motive și teme folclorice în realizarea intervențiilor stradale. RawDance se va desfășura în regim hibrid, atât în format fizic cât și online.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.4 ° C
12.1 °
7.8 °
76 %
1.8kmh
0 %
sâm
22 °
Dum
15 °
lun
18 °
mar
18 °
mie
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii