Un nou studiu schimbă perspectiva asupra miopiei

Un studiu publicat în revista științifică Cell Reports sugerează că răspândirea rapidă a miopiei la nivel global nu este provocată doar de utilizarea ecranelor. Cercetătorii spun că un rol important îl are focalizarea prelungită la distanță mică în spații slab iluminate, care reduce cantitatea de lumină ce ajunge la retină.

Miopia apare atunci când globul ocular este ușor alungit sau când imaginea este focalizată în fața retinei, nu direct pe aceasta, ceea ce duce la vedere neclară la distanță.

Ce se întâmplă cu ochii când citim sau folosim telefonul

Potrivit cercetătorilor, atunci când citim, lucrăm la calculator sau folosim telefonul în lumină slabă, pupila se contractă pentru a clarifica imaginea. Acest proces reduce și mai mult cantitatea de lumină care ajunge la retină, iar în timp ar putea influența mecanismele biologice implicate în dezvoltarea miopiei.

Studiul a fost realizat de specialiști de la SUNY College of Optometry din New York, pe un grup de 34 de voluntari. Dintre aceștia, 21 aveau miopie, iar 13 aveau vedere normală. Participanții au fost rugați să urmărească diferite imagini cu niveluri variate de luminozitate și contrast.

O reacție diferită a pupilei la persoanele mioape

Rezultatele au arătat că la persoanele cu miopie pupila se micșorează mai mult decât la cei cu vedere normală atunci când focalizează la distanță mică. Cercetătorii cred că această reacție ar putea crea un mecanism care favorizează progresia miopiei.

Tot mai mulți copii sunt diagnosticați cu miopie

Specialiștii atrag atenția că numărul cazurilor de miopie este în creștere la nivel mondial. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tulburările de refracție afectează peste 2,2 miliarde de persoane, iar până în 2050 aproape jumătate din populația globului ar putea fi mioapă dacă tendințele actuale continuă.

Medicii spun că miopia apare la vârste tot mai mici, inclusiv la copii de 6–7 ani, iar timpul petrecut în interior și reducerea activităților în aer liber contribuie la această tendință.

Articole similare

Ultimele Articole