Adrian Veștea a anunțat că depune joi programul de guvernare și lista miniștrilor

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat miercuri seară că programul de guvernare și lista miniștrilor vor fi depuse joi, în prima parte a zilei, la Parlament. Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru afirmă că documentul se află în etapa finală de definitivare și că fiecare măsură este analizată din perspectiva impactului bugetar.

„Suntem în etapa finală de definitivare a programului de guvernare. Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul și să prezentăm un plan realist, aplicabil și sustenabil”, a transmis premierul desemnat.

Premierul desemnat susține că obiectivul este găsirea unui echilibru între nevoile societății și posibilitățile financiare ale statului. El afirmă că propunerile incluse în program sunt evaluate astfel încât să fie eficiente și aplicabile. „Obiectivul nostru este să găsim echilibrul corect între nevoile reale ale societății și posibilitățile bugetare ale statului. În această perioadă, evaluăm cu atenție fiecare propunere, astfel încât măsurile incluse în programul de guvernare să fie eficiente și să poată fi puse în practică”, a mai spus Veștea.

„Sunt încrezător că România va avea în foarte scurt timp un Guvern funcțional, capabil să asigure stabilitate, predictibilitate și soluții concrete pentru cetățeni. Mai puține orgolii și dispute politice! Mai multă responsabilitate! Mai multă muncă pentru România!”, a mai afirmat Adrian Veștea.

Articole similare

Ultimele Articole