Al treilea protest al profesorilor încheie a treia săptămănă de grevă. Noi negocieri premier-sindicate

Al treilea protest al profesorilor încheie a treia săptămănă de grevă. Noi negocieri premier-sindicate

Pentru a treia oară de la începutul grevei generale, mii de profesori au protestat în stradă, în Bucureşti și în țară, iar premierul a avut o nouă rundă de negocieri cu sindicaliștii din Educație.

Profesorii s-au adunat în Piața Victoriei și ulterior au pornit în marș către Palatul Cotroceni. În cele trei săptămâni de grevă, profesorii au refuzat toate ofertele Guvernului, inclusiv după ce Executivul a adoptat, joi, un memorandum prin care a promis că salariile debutanților vor crește la 4.000 de lei.

Varianta memorandumului nu a fost însă acceptată de sindicaliști, care consideră că garanția rezolvării cererilor lor s-ar regăsi doar într-un act normative. În plus, ei vor ca majorarea salariilor să aibă loc într-o singură etapă, nu mai multe.

”Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar”, a declarat Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, spunea că peste 20.000 de angajaţi din educație, dintre care 13.500 cadre didactice, au renunţat la grevă.

Între timp, primele două probe ale Bacalaureatului, cele de competențe, care ar fi trebuit să înceapă luni, au fost amânate cu două zile. Ministrul Educației a spus însă că nu se pune deocamdată problema decalării probelor scrise.

A.N.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie torențială
5.4 ° C
6.2 °
4.9 °
94 %
3.6kmh
100 %
sâm
5 °
Dum
6 °
lun
8 °
mar
7 °
mie
9 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii