Alfred Laurențiu Mihai (PSD): Susținem majorarea pensiilor

Alfred Laurențiu Mihai (PSD): Susținem majorarea pensiilor

„Foarte mulți pensionari abia pot trăi cu pensii sub 2.000 de lei, iar PNL refuză să ofere soluții concrete. Mai mult, politizează și insistă pe diferențele de viziuni între partide, promovând doar un scandal inutil”, scrie senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai, pe pagina sa de Facebook.
„Discuțiile contradictorii nu măresc nici pensiile, nici salariile.
Diferențele de opinii sau declarațiile scoase din context și mediatizate de PNL nu-i ajută nici pe salariații cu venituri minime, dar nici pe pensionarii care abia își duc traiul de la o lună la alta.
Actualul PNL nu face decât să repete greșelile vechiului PNL.
Soluția stă în acord, în colaborare și într-un cadru organizat.
Majorarea pensiilor, ajutoarele pentru încălzire și tichetele sociale: nu au fost doar promisiuni din partea Partidului Social-Democrat, ci soluții puse în practică, ajutoare pe care românii le-au obținut și continuă să le obțină.
Susținem majorarea pensiilor, la fel cum susținem creșterea salariului minim de la 2.550 de lei la 3.000 de lei.
Sunt priorități la care PSD a lucrat și continuă să lucreze, pentru că, așa cum spune și domnul Marcel Ciolacu, acesta este rostul nostru, al social-democraților”, conchide senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.6 ° C
19.4 °
17.7 °
54 %
4.1kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
25 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii