În privința creșterii vârstei de pensionare „vorbim despre opțiune”

În privința creșterii vârstei de pensionare „vorbim despre opțiune”

Ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat joi, că în privința creșterii vârstei de pensionare „vorbim despre opțiune”. Declarația ministrului vine în contextul în care la nivelul Coaliției s-a discutat despre creșterea vârstei de pensionare, anunțul fiind făcut chiar de președintele PNL, Ludovic Orban, care a precizat însă că nu s-a luat o decizie.

„Atunci când vorbești de reformă se pot emite tot felul de teorii. În spațiul public noi am spus constant că, în privința vârstei de pensionare, noi vorbim despre opțiune. În România suntem într-un deficit de calitate în viața activă a angajaților și avem obligația să introducem opțiunea. Întregul proces, digitalizarea și evaluare, și componenta legislativă să fie finalizat la mijlocul anului viitor. Legea să fie votată în Parlament spre finalul anului viitor. Reforma nu se face peste noapte. La noi discuția despre pensii mici și venituri mici, în general, distrage atenția de la o problemă mult mai gravă: colapsul sistemului de pensii în contextul îmbătrânirii populației”, a declarat Raluca Turcan la Digi24.

Anul acesta, conform ministrului Muncii, se vor plăti 7,7 miliarde de lei în plus la pensii. Deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16,7 miliarde de lei. Adică, în bugetul de stat, din taxele și impozitele românilor, se transferă 16,7 miliarde de lei anual către bugetul de pensii.

„Sunt cifre care arată dimensiunea dezastrului sistemului de pensii dacă nu facem nimic. Mai sunt niște probleme cronice. Avem inechități uriașe în sistemul de pensii. Avem un raport de 1 la 100 între pensia minimă și cea mai mare pensie. Avem oameni pensionați la o zi distanță cu pensii diferite.  Suntem obligați să facem reformă, dar reforma nu se face cu japca. Reforma se face venind un plus de contributivitate, să aducem mai mulți factori care să reprezinte contributivitatea, să crească mai mult pensiile mici și să încurajăm opțional menținerea în viața profesională”, conform liberalei.

Raluca Turcan a mai spus că politicienii au vândut iluzii deșarte an la rând pensionarilor.

„În fiecare secundă am spus un lucru, vorbim despre opțiuni. Și opțiunile sunt generate de cifre. Avem 125.000 de persoane peste 65 de ani care după ieșirea la pensie aleg să se reangajeze.  Avem un plan de comunicare cu Comisia Europeană, inclusiv discuții cu privire la beneficiarii de pensii speciale și aici vorbim de o recalculare a pensiilor speciale cu câteva condiții. Dacă ai restricții la intrarea în sistem să discuți separat cu fiecare beneficiar și să ții cont de deciziile Curții Constituționale. De exemplu, la magistrați avem o decizie a Curții. Nu poți veni cu decizii peste CCR pentru că ne batem joc de munca noastră.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
20.3 ° C
21.6 °
19.4 °
49 %
5.7kmh
0 %
mie
19 °
joi
20 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii