Cseke Attila: Toate şcolile şi spitalele din România vor fi „evaluate vizual rapid” pentru risc seismic până în noiembrie 2024

Cseke Attila: Toate şcolile şi spitalele din România vor fi „evaluate vizual rapid” pentru risc seismic până în noiembrie 2024

Toate şcolile şi spitalele din România vor fi „evaluate vizual rapid” pentru risc seismic până pe 1 noiembrie 2024, potrivit unui proiect de lege prezentat în primă lectură în şedinţa de guvern. Aceeaşi procedură va fi folosită pentru blocurile de locuinţe până la 1 iunie 2026,  a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

„Vor fi instituite termene pe categorii de clădiri, în funcţie de destinaţia lor, în care evaluarea vizuală rapidă, ca şi primă etapă de evaluare a eventualelor probleme de risc seismic pe o clădire, să fie efectuată. Astfel, pe clădirile care fac parte din domeniul educaţional, respectiv din domeniul sănătate, termenul de începere a evaluării vizuale rapide va fi propus la 1 ianuarie 2024, iar cel de finalizare 1 noiembrie 2024”, a explicat Cseke Attila.

Acesta a precizat că „evaluarea vizuală rapidă” este un „concept nou, european” care a fost introdus şi în legislaţia românească anul trecut.

„În urma evaluării vizuale rapide, dacă se constată necesitatea întocmirii unei expertize, atunci se trece la a doua etapă, şi anume aceea a contractării şi întocmirii rapoartelor de expertiză. Pentru blocuri de locuinţe, termenul de începere este propus 1 ianuarie 2025, iar cel de finalizare – 1 iunie 2026, iar pentru celelalte clădiri de interes şi utilitate publică, termenele sunt de început 1 ianuarie 2024 şi finalizare 1 noiembrie 2024”, a declarat Cseke Attila.

El a adăugat că o altă propunere cuprinsă în proiectul de lege prevede ca hotărârea asociaţiilor de proprietari privind consolidarea seismică să poată să fie dată cu alt cvorum decât cu acordul unanim al tuturor proprietarilor. „Cam acestea sunt elementele, cu menţiunea, încă o dată, că aceste două proiecte sunt în primă lectură, au fost în şedinţa de guvern şi îşi urmează cursul de avizare interministerială, ceea ce înseamnă că în cursul acestei avizări pot interveni modificări, completări la aceste proiecte”, a mai spus ministrul.

Cseke Attila a adăugat că evaluarea rapidă a clădirilor poate fi făcută imediat ce legea propusă va intra în vigoare, fără a se aştepta până la termenele fixate. „Nu trebuie să aşteptăm. Textul de lege propus, aşa cum îl propunem, spune până la 1 ianuarie trebuie să înceapă procedura de evaluare vizuală rapidă şi trebuie să se încheie la 1 noiembrie. Ea poate fi făcută mult mai rapid. Este decizia, voinţa şi capacitatea beneficiarului, adică a proprietarului clădirii. În momentul în care acest proiect devine lege, în a doua zi se poate începe evaluarea vizuală rapidă. (…) Aici vorbim de termene care sunt maximale, evaluarea vizuală rapidă poate să înceapă imediat după ce legea intră în vigoare”, a spus ministrul.

Acesta a precizat că autorităţile care răspund de şcoli şi spitale şi care nu se încadrează în termenele stabilite urmează să fie sancţionate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
14.1 ° C
14.4 °
12.8 °
78 %
0kmh
0 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
27 °
mie
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii