Dosar de exploatare și cerșetorie în Capitală. Părinți suspectați că își trimiteau copiii la cerșit

Patru persoane au fost reținute în București, după mai multe percheziții într-un dosar de exploatare a minorilor prin cerșetorie. Potrivit anchetatorilor, mai mulți copii, cu vârste între 7 și 17 ani, ar fi fost trimiși de părinți și rude să ceară bani pe străzile din Sectorul 5, iar sumele strânse ar fi fost preluate de adulți.

Cercetările au început pe 8 decembrie 2025, după ce polițiștii s-au sesizat din oficiu. Din datele strânse până acum, doi dintre suspecți, în calitate de părinți, și-ar fi obligat copiii, inclusiv prin amenințări și jigniri, să cerșească în zone aglomerate. Alte persoane ar fi ajutat la transportul și supravegherea acestora.

Perchezițiile au avut loc cu sprijinul Jandarmeriei Române și al altor structuri operative. Cei patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Ancheta este continuată de Serviciul de Investigații Criminale Sector 4, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. O a cincea persoană este în continuare căutată.

Articole similare

Ultimele Articole