Fenomen îngrijorător: Din ce în ce mai mulţi minori sustrag autoturismele părinţilor şi conduc pe drumurile publice

Fenomen îngrijorător: Din ce în ce mai mulţi minori sustrag autoturismele părinţilor şi conduc pe drumurile publice

Consilierii Avocatului Poporului au concluzionat că din ce în ce mai mulţi minori sustrag autoturismele părinţilor și conduc pe drumurile publice, provocând accidente de circulaţie, în urma unor situaţii înregistrate pe parcursul acestui an.

Potrivit autorităţilor, fenomenul este îngrijorător având în vedere consecinţele grave care pot rezulta în urma unor evenimente rutiere. De cele mai multe ori, din pricina unei supravegheri insuficiente, copii cu vârste fragede ajung la volanul autoturismelor şi apoi direct pe şoselele intens circulate.

„Vorbim despre minori care recurg la tot felul de gesturi, fie că sustrag maşina părinţilor şi provoacă accidente rutiere. Am avut trei cazuri de sesizări din oficiu pe accidente rutiere prvocate de minori de 15 şi 13 ani care s-au urcat la volan şi au plecat la drum. Sunt în creştere cazurile pe problematica aceasta, putem constata un teribilism din partea acestora, coroborat cu lipsa de supraveghere corespunzătoare din partea părinţilor”, a declarat Cristina Tache, consilier la Biroul Teritorial Ploieşti al Avocatului Poporului şi care acordă lunar audienţe şi în judeţul Buzău, potrivit Agerpres.

În majoritatea cazurilor, atât copiii cât şi părinţii au primit asistenţă de specialitate din partea Direcţiei Generale de Asistenă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, cazurile fiind totodată în atenţia Poliţiei sau a procurorilor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
câțiva nori
18.8 ° C
21 °
17 °
54 %
8.2kmh
20 %
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
23 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii