Liderul PSD: Vârstnicii cu pensii foarte mici ar trebui ajutați și cu vouchere sau alte forme de sprijin

Liderul PSD: Vârstnicii cu pensii foarte mici ar trebui ajutați și cu vouchere sau alte forme de sprijin

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat azi că vârstnicii cu pensii foarte mici ar trebui ajutați și cu vouchere sau alte forme de sprijin.

„Părerea mea e să mărim și mai mult decât rata inflației ca să fim foarte liniștiți. Nu poți să contruiești un buget sănătos – asta încerc să transmit și colegilor mei de coaliție și devin foarte nervoși și chiar dlui președinte – dacă tu nu ai rezolvat problema energiei. Că nu ai de unde să ai. Nu poți să mergi cu o zonă sustenabilă dacă tu nu ai toate…

Prioritatea e legislația pe energie, să închidem legislația în Parlament. A doua prioritate să închidem odată cu pensiile speciale că avem jalon până pe 31 decembrie și, din acel moment, ministrul de Finațe își poate construi și spune clar: ”ca să ne încadrăm în deficitul asumat de un premier de dinainte, premier PNL” Câțu, care a avut deficit de 10%, care a făcut acord cu Uniunea și a fost singurul care a ajuns cu deficitul de 10%. Și la o datorie publică atât… Ăsta e adevărul, nu pot să mint.

După ce avem toate aceste cifre, normal vine ministrul de Finanțe și spune că pentru 10% e un efort bugetar de 11 miliarde, pentru 15%, adăugăm încă 5,5 miliarde. Vedem…”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

„Noi vorbim de un procent de mărire a punctului de pensie. Când ai o pensie de 10.000 lei, o mărire de 15% e corespunzătoare celor 10.000 de lei. Când ai 1.500 lei pensie, 15% nominal e corespunzântoare la 1.500.

Părerea mea, e un minimum de mărire de 10% care merge pe punctul de pensie. Eu cred că avem datoria să ajutăm pe toată lumea în această perioadă de iarnă. Și atunci venim cu mai multe variante pe categorii. Vrem să fim empirici și înguști la minte și vorbim doar de un procent fără să ținem cont de o realitate a României, că de asta cred că ne-au ales românii, să venim cu ceva.

Nu ai voie diferențiat pe punctul de pensie că e neconstituțional, dar poți să vii cu anumite ajutoare punctuale, vouchere…
Eu am făcut un apel să lăsăm lucrurile într-o ordine constituțională și logică a minții: hai să închidem cu energia, cu pensiile speciale, să vedem ce mai luăm acolo din impozitare, apoi venim aplicat. E foarte ușor să vii cu un procent…”, a mai adăugat liderul PSD.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.1 ° C
7.1 °
2 °
85 %
2.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
15 °
Dum
19 °
lun
16 °
mar
15 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii