Ministrul Muncii: Salariile din Educație și alte domenii vor fi majorate

Ministrul Muncii: Salariile din Educație și alte domenii vor fi majorate

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat vineri că Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență prin care salariile pentru funcțiile comune din administrație se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.

Salariile din administrația publică cresc, din 1 iunie, la nivelul stabilit pentru anul 2022 prin legea salarizării unitare în sectorul public, a anunțat vineri Ministrul Muncii.

„Avem bune intenții în ceea ce privește solicitările angajaților din Educație, dar și din alte domenii de activitate!

Dovadă stă faptul că, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Guvernul a adoptat astăzi Ordonanța de Urgență prin care salariile pentru funcțiile comune din administrație, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022”, a scris ministrul Muncii, Marius Budăi, vineri, pe pagina de Facebook.

Cu o zi în urmă acesta anunţa că, în urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, instituţia pe care o conduce a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie sunt aduse la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.

Este vorba despre bugetarii din anexa VIII a Legii salarizării unitare („Administrație”). Astfel, salariile de bază ale personalului ce ocupă funcții publice se stabilesc, de la 1 iunie 2023, la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022, potrivit unui proiect de ordonanță pus miercuri în dezbatere de Ministerul Muncii.

„Având în vedere constrângerile fiscal-bugetare din anul 2023, s-a optat într-o primă fază pentru stabilirea salariilor de bază prevăzute de lege la nivelul anului 2022 pentru personalul încadrat conform Anexei nr. VIII la Legea-cadru, deoarece categoriile de personal prevăzute în această anexă se regăsesc în toate domeniile de activitate bugetară, de exemplu TESA din sănătate și personalul nedidactic din învățământ.

Prin urmare, de prevederile acestei ordonanțe de urgență a Guvernului beneficiază și celelalte domenii de activitate bugetară, având în vedere că personalul încadrat pe funcții comune, cât și pe cele din alte unități de subordonare centrală și locală, au salarizarea reglementată în această anexă”, arată reprezentanţii Ministerului Muncii.

Sindicatele din Educație au cerut majorarea veniturilor tuturor angajaților cu 25% și salariul la nivelul celui mediu brut pe țară pentru debutanți, potrivit antena3.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii