Noi pași în reforma digitalizării: Fiecare român va avea un cod poștal individual

Noi pași în reforma digitalizării: Fiecare român va avea un cod poștal individual

„În contextul reformei digitalizării României, inițiată de Guvernul României, sunt prevăzute schimbări majore în toate domeniile de activitate, astfel încât acest deziderat național de maximă importanță să fie îndeplinit cu brio”, transmite prin intermediul unui comunicat de presă deputat Elena Stoica (Grup PSD).

Una dintre măsurile alfate în curs de implementare este introducerea codurilor poștale unice pentru fiecare român, acestea urmând să le înlocuiască pe cele existente în prezent, care sunt repartizate pe principiul geografic, respectiv pe localități, străzi sau cartiere.

Acest demers este în fază de realizare de către Poșta Română, prin înființarea unei rețele de cutii poștale digitale, ce va permite cetățenilor să își ridice produsele fără a mai depinde de programul poștei sau al factorilor poștali.

Proiectul este acum în plină derulare, după ce obiectivul investițional a fost testat cu succes în mai multe locații din țară. Astfel, după constatarea viabilității programului, s-a declanșat procedura de achiziționare a 3.000 de cutii poștale și 75 de ghișee poștale.

Operaționalizarea acestui program va reduce exponențial dependența românilor de serviciile poștale, și, de asemenea, va permite populației să câștige timp prețios, dar și bani, prin facilitarea intrării mult mai ușor în posesia bunurilor comandate.

Demn de remarcat este și faptul că, prin deținerea acestui cod poștal individual, cetățenii vor putea să intre în posesia coletelor livrate în orice localitate din țară în care se află la un moment dat, fără a mai fi nevoie să fie în apropierea domiciliului.

Consider că proiectul constituie un important pas din punct de vedere digital, noul serviciu poștal urmând să fie extrem de convenabil și rapid, precum și foarte ușor de accesat de către oricine, inclusiv de persoanele vârstnice.

Apreciez introducerea acestui nou serviciu,  modern, ușor accesibil, convenabil, care, cu siguranță, va îmbunătăți sensibil viața de zi cu zi a românilor și le va simplifica sarcinile cotidiene”, conchide deputatul PSD Vrancea, Elena Stoica.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.7 °
10.5 °
91 %
7.7kmh
100 %
mar
11 °
mie
20 °
joi
15 °
vin
19 °
sâm
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii