fbpx

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022, cu salarii şi cu 14% mai mari

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022, cu salarii şi cu 14% mai mari

Oferta de joburi a explodat în prima jumătate din 2022, cu salarii şi cu 14% mai mari în domeniile cu cel mai mare deficit de personal, potrivit unui raport realizat de o platformă de recrutare.

În primele şase luni, volumul joburilor publicate pe BestJobs s-a triplat faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020 şi a crescut cu 50% faţă de 2021, ajungând astfel la 230.000 de oportunităţi pentru cei 1,1 milioane de candidaţi. Ridicarea restricţiilor a impulsionat nevoia angajatorilor de a-şi mări echipele, iar creşterea inflaţiei a influenţat şi mărirea salariilor, precizează sursa citată.

În plus, pornind de la noua directivă europeană cu privire la respectarea dreptului la un salariu egal în toate statele membre UE, transparentizarea salariilor în anunţurile de angajare se conturează ca o nouă tendinţă.

„În perioada ianuarie – iunie 2022, 21% dintre joburile active au publicat deja salariul şi preconizăm că acest procent va creşte, în linie cu tendinţa care se creează. În contextul inflaţiei crescute şi al incertitudinii economice globale, candidaţii prioritizează siguranţa financiară adusă de un job şi preferă oportunităţile care afişează salariul. Mai bine de un sfert dintre aplicări sunt la joburile cu salariul la vedere, iar 87% dintre candidaţi au spus într-un sondaj că vor să ştie salariul din anunţul de angajare”, a explicat Ana Vişian, marketing manager BestJobs, citată de Agerpres.

Cele mai mari creşteri salariale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate în Medicină (cu 14%), pe fondul creşterii numărului de oferte de angajare cu relocare în străinătate, în HoReCa şi Turism (cu 10%), pentru a atrage personal după instabilitatea generată de pandemie, şi în Construcţii şi Instalaţii (cu aproape 10%). La polul opus, joburile în Management sunt şi cu 7,6% mai prost plătite, în Marketing, cu 3,3%, iar în Financiar/Contabilitate, cu 2,8%.

Judeţele unde au accelerat cel mai mult angajările, după Bucureşti, sunt Mureş, Sibiu şi Prahova.

Faţă de prima jumătate a anului 2021, numărul ofertelor de joburi a crescut cel mai mult în Bucureşti şi Ilfov (cu 63%), Mureş (cu 61%), Sibiu (cu 60%), Prahova (cu 60%), Arad (59%) şi Timiş (58%).

Domeniile care au condus topul celor mai mari creşteri în ceea ce priveşte numărul de joburi sunt Construcţiile (cu 68%), Financiar/Contabilitate (cu 66%) şi IT (cu 63%). Nevoia de forţă de muncă specializată s-a simţit intens şi în Medicină (cu o creştere de 51%), Inginerie (cu 50%) şi Vânzări (cu 47%).

Cel mai mult se caută candidaţi white collar (specializaţi într-un domeniu şi care desfăşoară o muncă de birou, în poziţii de management sau roluri administrative, n.r.), 57% dintre joburi fiind adresate acestei categorii. Alte 22% dintre oferte vizează candidaţii blue collar, iar 21% pe cei gold collar.

Prima jumătate a acestui an a însumat 1,1 milioane de candidaţi pe platformă, cu 10% mai mulţi decât în 2021. Dintre aceştia, aproape jumătate au fost contactaţi pentru interviu.

„Creşte activitatea în rândul tinerilor, care au înregistrat în acest semestru 16% dintre aplicări, comparativ cu 11% anul trecut. Cel mai activ segment de vârstă a fost cel de 35-44 de ani, cu 25% dintre aplicări, urmat de 25-34 de ani (cu 23%) şi 45-54 de ani (cu 22%). 14% dintre aplicări au fost efectuate de cei de peste 56 de ani”, se precizează în comunicatul platformei de specialitate.

Potrivit datelor din platformă, 14% din totalul aplicărilor sunt pentru joburi remote sau hibrid. Oferta de joburi care permit lucrul de oriunde (remote) a crescut cu 10% faţă de începutul anului, iar cele hibrid, cu 26%.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
23.7 ° C
24.9 °
22 °
66 %
0.5kmh
0 %
Dum
32 °
lun
31 °
mar
35 °
mie
36 °
joi
28 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii