fbpx

Paul Stănescu: Creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei

Paul Stănescu: Creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei

Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult „povara inflaţiei”, iar creşterea pensiilor şi a salariului minim sunt obiective comune ale coaliţiei, spune secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

„Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie. Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români. Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice”, spune Stănescu într-un comunicat de presă.

El a adăugat că PSD a propus coaliției soluţii la probleme sociale.

„Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri. Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei”, a afirmat acesta.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.9 ° C
20 °
15.1 °
50 %
2.1kmh
0 %
joi
18 °
vin
23 °
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
19 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii