În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite consacra ziua de 1 octombrie ca zi internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU adopta rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”.
Aceste principii consacră dreptul persoanelor vârstnice la hrană, condiţii de locuit şi îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa în activităţi sociale după pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
În anul 2002, la Madrid, Adunarea Generală a ONU a adoptat Planul Internaţional de Acţiune privind Îmbătrânirea care stabileşte obiectivele prioritare şi angajamentele statelor membre cu privire la politicile destinate populaţiei vârstnice, în principal cele din domeniul protecţiei sociale, ocupării, sănătăţii şi participării persoanelor de vârsta a treia la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.
Potrivit ONU, la nivel mondial, populaţia de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în 2030. La nivel european, speranţa de viaţă atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei şi 75 de ani la bărbaţi.
Şi în România, potrivit aceluiaşi studiu, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste această vârstă reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%.
Conform raportului INSSE de la 1 ianuarie 2021, în România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta peste 65 de ani. Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8, în ianuarie 2020, la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, în ianuarie 2021.
