Platformă electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice din România

Platformă electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice din România

Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfăşoară activităţi ocazionale în gospodărie.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), tichetele sunt purtătoare de beneficii de asigurări sociale şi de sănătate, astfel încât lucrătorii beneficiază de servicii medicale decontate, iar contribuţiile lor sunt valorificate şi la pensie.

„O altă funcţionalitate a platformei este că facilitează interacţiunea dintre beneficiar şi prestatorul casnic. Beneficiarii pot posta în secţiunea ‘Marketplace’ serviciile pentru care caută personal, iar prestatorii serviciile pe care le pot oferi, fiind asigurată în acest fel medierea între cerere şi ofertă în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor casnice. Platforma accesibilă pe tichete.anofm.ro poate fi utilizată de lucrători (prestatori), de beneficiari casnici şi de către angajatori şi reprezintă o formă de suport pentru persoanele subocupate care nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de stat”, se precizează în comunicat.

Lucrătorii casnici vor beneficia de asigurări de pensie şi sănătate cu condiţia preschimbării a cel puţin 85 de tichete de activităţi casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Din valoarea de 15 lei a unui tichet, 3 lei reprezintă contribuţiile necesare prestatorului pentru a beneficia de asigurarea de pensie şi sănătate, fără să fie nevoie de un contract de muncă între părţi.

Convenţia care se încheie între prestator şi beneficiarul casnic în vederea prestării activităţilor, deşi nu este obligatorie forma scrisă, va stabili: activităţile şi numărul de ore sau volumul de muncă; faptul că plata prestatorului casnic se face cu tichete de activităţi casnice; volumul de muncă zilnic, care nu poate să depăşească 12 ore pentru un adult şi 6 ore pentru prestatorii cu vârste cuprinse între 16-18 ani.

Se poate înscrie ca prestator casnic orice persoană care a împlinit 16 ani şi care doreşte să aibă sau să-şi suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activităţi casnice necalificate, fie că este şomer, pensionar, elev, student sau angajat.

Angajatorii care se înscriu în platformă pot achiziţiona şi distribui propriilor angajaţi tichete pentru activităţi, transformându-i pe aceştia în beneficiari ai unor servicii oferite de prestatorii casnici. Tichetele de activităţi casnice pot fi acordate sub formă de primă sau bonus, cu precizarea numelui, prenumelui şi codului numeric personal ale angajatului care poate utiliza tichetul de activităţi casnice, aceste date fiind înscrise pe tichet. La achiziţionarea a cel puţin 600 de tichete într-un an, angajatorii şi beneficiarii pot primi, cu titlu gratuit, în anul următor, 75 de tichete.

Printre activităţile casnice care pot fi remunerate cu tichete se numără aranjarea şi servirea mesei, curăţarea/întreţinerea piscinei, curăţenia/igienizarea locuinţei, călcatul rufelor, debarasarea şi spălarea vaselor, hrănirea/îngrijirea animalelor de companie, plimbarea animalelor de companie, prepararea hranei, plantarea pomilor/arbuştilor, plantarea răsadurilor, realizarea cumpărăturilor pe bază de listă, recoltarea fructelor şi legumelor, spălarea covoarelor, spălarea geamurilor şi a tâmplăriei, spălarea rufelor, spălarea şi curăţarea autovehiculelor, strângerea resturilor vegetale din natură.

Punerea în funcţiune a platformei digitale de gestionare a tichetelor pentru lucrătorii casnici permite efectuarea digitală a tuturor tranzacţiilor legate de tichete (achiziţionare, înregistrarea orelor de lucru), de înregistrarea detaliilor privind activitatea lucrătorilor casnici (număr de ore, tip de activitate casnică desfăşurată), precum şi interoperabilitatea bazelor de date de la mai multe instituţii.

Operaţionalizarea platformei reprezintă şi atingerea jalonului 397 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precizează Ministerul Muncii.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
15.9 ° C
17.2 °
14.9 °
72 %
3.6kmh
75 %
sâm
22 °
Dum
23 °
lun
25 °
mar
22 °
mie
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii