Premierul Ciucă: Soluţiile legislative pentru implementarea pachetului de măsuri „Sprijin pentru România” sunt în lucru

Premierul Ciucă: Soluţiile legislative pentru implementarea pachetului de măsuri „Sprijin pentru România” sunt în lucru

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a discutat cu miniștrii responsabili despre pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” și că soluțiile legislative sunt în lucru.

„Punerea în aplicare a pachetului de măsuri <Sprijin pentru România>, pentru protejarea cetățenilor și economiei, este prioritară pentru Guvern. Am discutat cu miniștrii responsabili, iar soluțiile legislative sunt în lucru”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Acesta susține că schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată marți de Ministerul Finanțelor spre consultare publică, răspunde unei așteptări foarte mari din partea mediului de afaceri.

„Beneficiile acestei soluții incluse în `Sprijin pentru România` vor fi semnificative și pentru sectoarele către care vor fi direcționate finanțările: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială. O economie dinamică, bazată pe creștere sănătoasă, este în măsură să asigure locuri de muncă și fonduri la buget pentru a susține politici sociale și servicii publice mai bune pentru cetățeni”, a mai spus premierul.

Ministerul Finanțelor a anunțat marți că a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16.9 ° C
17.8 °
13.9 °
56 %
2.2kmh
0 %
Dum
16 °
lun
21 °
mar
17 °
mie
19 °
joi
13 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii