Premierul României: „Am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa”

Premierul României: „Am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că România a ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap şi este pe primul loc în Europa la acest capitol.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni că a trimis Corpul de control la Ilfov pentru a verifica dosarele persoanelor cu handicap şi a spus că s-au găsit nereguli.

El a fost întrebat dacă s-a discutat problema persoanelor cu handicap în şedinţa coaliţiei şi dacă se fac controale în acest moment la dosarele persoanelor cu handicap.

„A fost un control făcut în urma unor sesizări şi au fost foarte multe dosare găsite. Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa. Nu cred acest lucru. Este total incorect, ca şi cu cei cu concediile medicale, este total incorect ca cetăţenii bolnavi să suporte toate aceste discuţii în spaţiul public cum şi persoanele mai puţin norocoase decât noi, cu handicap, să suporte în spaţiul public aceste lucruri”, a spus Marcel Ciolacu la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
17.3 ° C
18.9 °
17.1 °
67 %
3.6kmh
0 %
joi
17 °
vin
19 °
sâm
21 °
Dum
21 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii