Președintele CNAS susține introducerea educației pentru sănătate ca disciplină obligatorie în școli

Președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, a declarat în cadrul Health Forum din 22 septembrie, că susține introducerea educației pentru sănătate ca disciplină obligatorie în școli. 

„Educația pentru sănătate este importantă și eu, ca președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, susțin și am susținut în toate demersurile mele publice introducerea ‘Educației pentru sănătate’ ca materie obligatorie în școli, dar nu în clasa a V-a, nu în clasa a XII-a, nu țintit pe anumite probleme, ci o curriculă serioasă, solidă, care să te predea de la grădiniță și până în clasa a XII-a de liceu”, a declarat președintele CNAS în cadrul evenimentului.

„Nu opțional, ci obligatorie și nu predată de diriginte, profesor de sport, de matematică, ci predată de profesioniști. Avem aici exemple din alte țări, cum ar fi țările nordice, unde personalul medical este implicat în această activitate. Avem nu doar medicina școlară, avem mii, zeci de mii de medici tineri care termină Facultatea de Medicină, au o diplomă de medic”, a continuat Horațiu-Remus Moldovan.

„Avem, la fel, zeci de mii de asistenți medicali, care termină o postliceală sau o Facultate de Asistență Medicală Generală și care cu siguranță ar putea să predea Educația pentru sănătate fiecare în funcție de pregătirea lui la diferite grupe de vârstă. Ori lucrul acesta dacă începem să-l facem și dacă devine o prioritate națională, o să avem în România și rată de vaccinare, o să avem și creșterea speranței de viață, o să avem mai puțin cazuri de boli care pot să fie prevenite și o să avem mai puține cheltuieli cu tratamentul în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe termen lung, ceea ce înseamnă că ne vom permite pe de altă parte să extindem și să diversificăm pachetele medicale de investigații și terapii moderne acolo unde putem să facem loc în următorii 10-15- 20 de ani în sensul de spațiu bugetar dacă rezolvăm aceste probleme investind în prevenție”, a conchis președintele CNAS.

Articole similare

Ultimele Articole