Vești bune pentru românii din diaspora: drepturi sociale extinse, indemnizații de șomaj exportabile timp de 6 luni și alocații garantate pentru copii

Milioane de români care muncesc în străinătate și familiile rămase acasă vor beneficia de o protecție socială mult mai puternică și de reguli mult mai clare la nivelul Uniunii Europene. În plenul Parlamentului European de la Strasbourg au fost votate noile reguli europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială din toate cele 27 de state membre, o măsură menită să corecteze inechitățile și să sprijine mobilitatea forței de muncă. Anunțul a fost făcut de europarlamentara social-democrată Gabriela Firea.

Printre cele mai importante modificări se numără extinderea perioadei în care un cetățean își poate menține indemnizația de șomaj atunci când își caută de lucru în altă țară, inclusiv dacă decide să revină în România. Concret, românii vor putea primi șomajul din statul unde au cotizat timp de 6 luni, în loc de 3 luni, cum era prevăzut anterior.

De asemenea, o altă prevedere extrem de importantă vizează familiile transnaționale: copiii românilor care lucrează în diaspora vor primi alocația direct din țara în care muncesc părinții lor, chiar dacă minorii au rămas în România și sunt îngrijiți de bunici sau de alte rude.

Pe lângă măsurile legate de șomaj și alocații, noile reglementări europene introduc, în premieră, reguli clare destinate gestionării efectelor îmbătrânirii populației. Acestea promit un sprijin sporit și servicii mai bune pentru persoanele în vârstă, bolnave sau cu dizabilități, asigurându-le drepturi fundamentale indiferent de statul membru în care se află.

„Milioane de români, care au plecat din țară pentru a munci, și mai ales pentru a-și întreține familiile, acum au șansa de a beneficia de reguli mai clare și de o mai multă protecție a drepturilor sociale, indiferent în ce stat membru aleg să trăiască sau să muncească”, a postat pe Facebook Gabriela Firea. „Acest vot înseamnă mai multă protecție socială, mai multă siguranță și mai multă solidaritate pentru toți românii și europenii care muncesc cinstit, în alte țări”, a adăugat social-democrata.

Articole similare

Ultimele Articole