(VIDEO) Care sunt regulile pe care trebuie să le respecți la mare pentru evitarea tragediilor?

(VIDEO) Care sunt regulile pe care trebuie să le respecți la mare pentru evitarea tragediilor?

Suntem în plin sezon estival, plajele sunt din ce în ce mai aglomerate, iar turiști dornici de a se avânta cât mai în larg. Cât de periculoasă este marea în această perioadă  și ce reguli trebuie să respecte, aflam de la Gabriel Culea , coordonator serviciu Salvamar ANSPSR – stațiunea Mamaia și plajele din Constanța.

”Mare atenție, părinții trebuie să nu mai lase copiii nesupravegheați în apă cu obiecte gonflabile, gen saltele, colaci, pentru ca pot interveni într-o situație neplăcută și riscul de înec este foarte crescut. În momentul în care se arborează steagul roșu, înseamna că este interzis la scăldat, că riscul de înec este foarte crescut, turistul trebuie să respecte această semnificație, el nu este arborat doar de dragul de a nu-i lăsa. Noi încercăm să-i prevenim, să le explicăm că își pun viața în pericol. În momentul în care marea se liniștește, atunci pot să intre la îmbăiere”, a declarat Gabriel Culea.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
nori împrăștiați
14.2 ° C
15.6 °
12.1 °
58 %
4.6kmh
40 %
vin
15 °
sâm
15 °
Dum
18 °
lun
15 °
mar
14 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii