Voleibalistele CSO Voluntari au câștigat astăzi prima manșă a semifinalelor play-off-ului Diviziei A1 disputată în compania echipei Dinamo București. Ilfovencele au câștigat net, cu 3-0 la seturi (25-20, 30-28, 25-22) partida disputată în Sala „Gabriela Szabo” și fac astfel primul pas către finală.
„Echipa antrenată de Giovanni Caprara a câștigat fără să piardă vreun set!”, notează Federația Română de Volei pe Facebook. „Prima parte a meciului nu a avut istoric, dominată clar de gazde. În setul al doilea însă, Dinamo a jucat mai bine, nu a mai greșit și s-a distanțat la 21-15! Nu a fost însă de ajuns pentru a câștiga și setul. Voluntariul a avut o revenire miraculoasă, inclusiv de la 21-24, a salvat cele trei mingi de set și a făcut 2-0 după 30-28!”. O poveste fascinantă, așadar a setului secund, iar setul final a fost la fel de aprig disputat. Dinamo a condus 22-21, dar pe final, presiunea ilfovencelor a fost prea mare.
„Nicole Van de Vosse cu 21 de puncte și Hannah Duchesneau 14 au fost principalele realizatoare ale gazdelor”, mai notează FR Volei.
Urmează manșa secundă, în Ștefan cel Mare.
