UEFA pregătește o procedură penală împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino. Documentele consultate de BBC Sport arată că forul de conducere al fotbalului european a depus o cerere prin care solicită accesul la probe și documente care să fie utilizate în cadrul procedurii din Elveția împotriva președintelui FIFA aflat sub presiune, pe care UEFA îl acuză de „administrare defectuoasă cu caracter penal”.
Personalități-cheie din cadrul UEFA și din fotbalul european s-au întâlnit, joi, 27 august, la Monaco, înaintea tragerii la sorți a Ligii Campionilor, unde statutul lui Infantino a fost unul dintre punctele de pe ordinea de zi. Într-o declarație transmisă presei de către UEFA se menționează că „cei prezenți au mandatat în unanimitate președintele și administrația UEFA să urmeze toate căile instituționale, politice și juridice disponibile, necesare pentru a asigura o reformă fundamentală, pentru a restabili limitele corespunzătoare ale autorității prezidențiale și pentru a garanta că FIFA este din nou condusă ca o instituție – și nu în jurul unei singure persoane”.
În cererea de obținere a probelor, UEFA a declarat:
„În realitate, acesta era un mijloc prin care Infantino și acel cerc restrâns urmau să dobândească o participație permanentă și să obțină profit din cele mai valoroase active ale FIFA, în detrimentul FIFA, al membrilor săi și al altor părți din familia fotbalului”, se arată în cererea UEFA.
„Infantino a impus planul prin aprobarea internă a FIFA cu doar câteva zile înainte, în cadrul unei ședințe convocate în grabă, unde unui număr limitat de oficiali din conducerea FIFA și de angajați – dintre care unii nu auziseră niciodată de acest plan – li s-au acordat doar câteva ore pentru a aproba un proiect fără precedent, în valoare de mai multe miliarde de dolari”. În cerere, UEFA solicită unei instanțe din Florida accesul la dosarele deținute de două entități ale FIFA – FIFA Americas și FWC2026 – care urmează să fie utilizate pentru a iniția, într-o etapă ulterioară, proceduri penale în Elveția. Cele două entități au sediul în Florida, unde are reședința de vară Donald Trump.
UEFA susține că cele 55 de țări membre ar fi putut fi prejudiciate de planul de vânzare și că ar putea iniția proceduri penale împotriva altor oficiali ai FIFA, pe lângă Infantino.
UEFA afirmă că există „o istorie îndelungată de corupție în rândul oficialilor FIFA”
„UEFA și alte părți interesate se pregătesc să introducă plângeri penale în Elveția împotriva lui Infantino și, eventual, a altor oficiali și consilieri ai FIFA pentru administrare defectuoasă”, se precizează în cerere. „Structurarea, evaluarea, finanțarea și comercializarea efectuate în secret au cauzat un prejudiciu direct și concret reputației FIFA, autorității sale de guvernanță și relațiilor comerciale, în detrimentul FIFA, precum și al celor 211 de membri ai săi, inclusiv al celor 55 de asociații membre ale UEFA.”
UEFA afirmă în document că există „o istorie îndelungată de corupție în rândul oficialilor FIFA” și susține că forul de conducere al fotbalului mondial renunță la planurile sale doar atunci când presiunea vine din afara sportului. Sediul central al FIFA se află în orașul elvețian Zurich, iar UEFA susține că planul său de a iniția, în cele din urmă, urmărirea penală împotriva lui Infantino este susținut de legislația elvețiană. Potrivit BBC Sport, a fost depusă o cerere separată la o instanță din New York, unde UEFA solicită documente de la Thrive Capital, compania care și-a exprimat intenția de a prelua o participație în FFE, precum și de la fondatorul acesteia, Josh Kushner, fratele ginerelui președintelui american Donald Trump.
Banca americană de investiții JP Morgan este, de asemenea, menționată în cerere. O a treia cerere a fost depusă și în Colorado, referitoare la fostul șef al Formulei 1, Greg Maffei, care este menționat în documentele depuse la instanță ca „consilierul comercial cheie” în tranzacția propusă cu FFE, precum și la firma sa, Bann Ventures.
