Voleibalistele CSO Voluntari câștigă și ultimul meci al anului

Voleibalistele CSO Voluntari câștigă și ultimul meci al anului

CSO Voluntari a câștigat ultimul meci al acestui an, disputat în deplasare, în compania CSM București, din etapa a noua a Diviziei A1 la volei feminin. Ilfovencele au câștigat cu scorul de 3-1 la seturi (25-22, 25-20, 15-25, 25-23) și termină turul campionatului pe locul secund, departajată de lider doar de parametri precum numărul de seturi pierdute – 10, față de 7 ale echipei de pe primul loc (Volei Alba Blaj). 

A fost un meci aprig disputat, după cum arată și scorul. În setul trei, care trebuia să fie decisiv, CSO Voluntari și-a permis un respiro, de care CSM București a profitat. În setul următor, ilfovencele s-au luptat pentru fiecare punct și s-au impus.

„Ultimul meci din acest an, aceeași mentalitate: luptăm până la capăt! Victorie 3-1 pentru CSO Voluntari, într-un duel greu, decis prin dorință și echipă. Închidem anul cu capul sus și privim cu încredere spre ce urmează”, a titrat pagina de Facebook a echipei.

Meciul cu CSM București fusese reprogramat în urma disputării, pe 15 decembrie, a sfertului de finală din Cupa României, între CSO Voluntari și CSM Lugoj, câștigat de ilfovence cu 3-0 la seturi.

După turul campionatului, lideră este Volei Alba Blaj, însă pe locul secund, CSO Voluntari are același număr de puncte, același număr de victorii, diferența fiind făcută de parametri precum seturi sau puncte câștigate/pierdute și alte criterii de departajare. Se anunță un retur cel puțin interesant.

Foto: screenshot Facebook CSO Voluntari Volei

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
3.9 ° C
4.1 °
3.8 °
89 %
2.1kmh
100 %
D
9 °
lun
9 °
mar
8 °
mie
8 °
J
2 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii