La Mulți Ani, de Ziua Națională! Evenimente organizate la Bucureşti şi Alba Iulia

La Mulți Ani, de Ziua Națională! Evenimente organizate la Bucureşti şi Alba Iulia

Sărbătorirea celor 105 de ani de la Marea Unire a provinciilor românești într-un singur stat este onorată de militarii români prin ceremonii și defilări cu personal și tehnică militară în garnizoanele din țară în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare. Totodată, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Ministerul Apărării Naționale organizează în  Bucureşti, vineri, 1 decembrie, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, în memoria eroilor români care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă, pentru împlinirea idealurilor naționale.

La Parada Militară Națională care are loc vineri, 1 decembrie, începând cu ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf din București, participă peste 2.400 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale şi Administrația Națională a Penitenciarelor. Totodată, în blocul de paradă vor defila aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, precum și militari din țările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 130 mijloace tehnice, iar dispozitivul aerian cuprinde 40 de aeronave militare românești, dintre care 23 de echipamente militare terestre și aeriene sunt ale militarilor străini participanți.

După încheierea ceremoniei oficiale, publicul prezent în Piața Arcului de Triumf va putea vizita standuri expoziționale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14.00.

La Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București va fi vernisată vineri, 1 Decembrie, de la ora 13.00,  Expoziția „Tricolorul – simbol identitar al unității românilor în costumul popular”. Organizarea expoziției se circumscrie celebrării a două evenimente importante –  Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Național de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923.

Evenimentele din București se încheie vineri, 1 decembrie, de la ora 19.00, cu retragerea cu torțe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

Ziua Națională sărbătorită la Alba Iulia

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 14.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată, de la ora 15.00, de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte peste 1000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Penitenciarelor, specialiști de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Filiala Alba-Iulia a organizației Crucea Roșie Română, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Din dispozitivul de defilare vor face parte militari și tehnică de luptă din Polonia și Franța, care își desfășoară activitatea în țara noastră, în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est și Grupului de luptă al NATO de la Cincu.

Ceremoniile militare din București și Alba-Iulia vor putea fi urmărite și online, pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
16 ° C
16.6 °
15 °
63 %
4.1kmh
0 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
22 °
sâm
20 °
Dum
22 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii