1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului – Sărbătoare importantă pentru Biserică și creștinii de pretutindeni

1 octombrie: Acoperământul Maicii Domnului – Sărbătoare importantă pentru Biserică și creștinii de pretutindeni

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea cu cruce roșie, prăznuită în calendarul creștin ortodox pe 1 octombrie.

Acoperământul Maicii Domnului reprezintă sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea faptului că Maica Domnului s-a arătat în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetății care era asediată. La ora patru dimineață, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh și rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ținut în maini deasupra capetelor credincioșilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinții și mucenicii, potrivit crestinortodox.ro.

Există mai multe tradiții și obiceiuri care sunt respectate odată cu această zi de sărbătoare. Astfel, de Acoperământului Maicii Domnului nu trebuie te cerți cu aproapele tău. În tradiția creștină se spune că pe 1 octombrie începe pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece, ceea ce înseamnă că începe să cadă bruma. O altă tradiție din moși strămoși spune că, atunci când se celebrează Acoperământul Maicii Domnului, credincioșii trebuie să țină post pentru a fi feriți de boli și răutate.

Potrivit unei alte superstiții, fetele care nu au păr lung și bogat, trebuie să se roage în această zi la Maica Domnului. Aceasta va asculta rugăciunile și le va îndeplini dorința fetelor de a avea păr lung. Mai mult în această zi, nu este bine ca femeile și bărbații să se tundă.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
23.9 ° C
24.4 °
22.8 °
36 %
8.2kmh
0 %
vin
23 °
sâm
25 °
Dum
27 °
lun
28 °
mar
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii