8 bebeluși infectați la Tg. Mureș cu aceeași bacterie ucigașă

8 bebeluși infectați la Tg. Mureș cu aceeași bacterie ucigașă

La începutul lunii iunie, la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au fost depistate 8 cazuri de infecţie cu Serratia Marcescens. Este aceeași bacterie care a provocat decesul a șapte copii, la spitalul Sfânta Maria din Iași.

„Primul rezultat pozitiv l-am avut pe 3 iunie. Conform procedurii spitalului, chiar de la primul caz se aplică măsuri de limitare, deși nu știm încă dacă este infecție, colonizare sau contaminare. E important să acționăm imediat, apoi analizăm în detaliu cu medicii curanți”, a explicat dr. Mihai Negrea, medic epidemiolog.

A doua zi, echipa SPIAAM (Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale) a anunțat DSP și a declanșat o anchetă preliminară. Internările în maternitate și transferurile din alte centre au fost oprite temporar.

„Nu așteptăm să se declare oficial un focar. Discutăm imediat cu DSP despre măsurile necesare și începem să le implementăm. Pe secție am trecut la măsuri de contact: echipament complet de protecție pentru toți cei care intră la copii, materiale de unică folosință, monitorizare strictă a igienei mâinilor și reinstruirea întregului personal”, a subliniat medicul.

În următoarele două zile au apărut încă șapte cazuri, ajungându-se la opt în total. Copiii infectați au fost izolați în același salon și au fost îngrijiți doar de personal dedicat, pentru a evita transmiterea. Ceilalți pacienți au fost mutați separat.

„Echipa noastră – patru epidemiologi, trei infecționiști și doi igieniști – a fost prezentă permanent pe secție. Supraveghem modul în care personalul aplică regulile, atragem atenția dacă apar greșeli și refacem instruirea. Primul pas este să limitezi răspândirea. Dacă prevenția ar fi funcționat perfect, nu am fi ajuns în această situație”, a adăugat dr. Negrea.

„La prematuri nu putem pune branule obișnuite, așa că folosim catetere ombilicale prin care se administrează și hrană, și medicamente. Am observat că dezinfecția lor se făcea cu o singură ștergere, dar era nevoie de trei. Am corectat imediat procedura, iar după aceea nu a mai apărut niciun caz nou”, a explicat medicul epidemiolog.

Promptitudinea a fost decisivă pentru evoluția pacienților.

„Nu s-a pierdut timp deloc. Primul copil cu sepsis a răspuns bine la tratament, iar ceilalți au primit imediat antibiotice, fără să se aștepte finalizarea antibiogramei. Așa am reușit să salvăm toți cei opt bebeluși”, a spus dr. Negrea.

Epidemiologul subliniază că infecțiile și focarele pot apărea inevitabil în spitale, dar cheia este reacția rapidă și raportarea corectă.

„Dacă descoperim o problemă, nu sancționăm, ci raportăm și acționăm. Vrem să încurajăm personalul să anunțe imediat orice situație. În spitalul nostru există o foarte bună colaborare între departamente, iar acest lucru face diferența în momente critice”, a concluzionat medicul.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
7.2 ° C
7.3 °
7 °
82 %
13.9kmh
100 %
vin
11 °
S
12 °
D
16 °
lun
11 °
mar
11 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii