9 mai, declarată Ziua națională a Oinei

9 mai, declarată Ziua națională a Oinei

Parlamentul a aprobat, astăzi, un proiect de lege, prin care pe 9 mai a fost instituită Ziua națională a Oinei. Au fost 222 de voturi „pentru”, zece voturi „împotrivă” și 45 de abțineri.

Proiectul aprobat astăzi, modifică legea educației fizice și sportului nr. 60/2000, iar Federația Română de Oină și membrii afiliați acesteia trebuie să promoveze „importanța practicării sportului național, oina, pentru sănătatea populației”.

Totodată, Federația are obligația de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activitățile propuse a se desfășură anul următor, pentru finanțarea directă de la bugetul de stat a programului național „Redescoperă Oina”.

Proiectul a fost inițiat de 23 de senatori social-democrați.

„Oina este singurul sport național românesc, născut la sat și posibil să moară la oraș.

Oina, sportul nostru național, contribuie, alături de alte valori naționale, cum ar fi cântatul și dansul popular, la realizarea identității noastre de români.

Fotbalul este de foarte mulți ani sportul numărul unu în multe țări din lume, inclusiv în România, dar sportul național nu este, așa cum cred unii, fotbalul, ci oina, un sport înscris în patrimoniul românesc.

În acest context ne dorim să avem Ziua Națională a Oinei, o zi în care să marcăm așa cum se cuvine sportul nostru tradițional, cu susținere din partea autorităților centrale și locale”, arătau inițiatorii în expunerea de motive.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
5.9 ° C
6.1 °
5 °
77 %
1kmh
0 %
joi
7 °
vin
5 °
sâm
5 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii