A FOST CELEBRATĂ ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI DIN BELGIA

A FOST CELEBRATĂ ZIUA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI DIN BELGIA

Ambasada României în Regatul Belgiei a organizat o reuniune cu reprezentanți ai mediului asociativ și ai comunității românești din Belgia. Evenimentul a fost marcat de prezența secretarului de stat Gheorghe Cârciu. Oficialul le-a mulțumit celor prezenți pentru munca depusă în păstrarea și promovarea valorilor culturale românești și i-a îndemnat pe cei prezenți la întrunire să dezvolte proiecte în beneficiul comunității din care fac parte. În acest sens, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îi poate sprijini prin oferirea de finanțări nerambursabile.

Secretarul de stat a sărbătorit în mijlocul românilor, la Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles. A fost chef și voie bună la evenimentul organizat de către Casa de Cultură Belgo-Română. Alături de secretarul de stat, au mai participat și Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Regatul Belgiei, Oleg Ungureanu, ministru-plenipotențiar, eurodeputatul Victor Negrescu, dar și oficialități belgiene.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.9 ° C
11.7 °
8.9 °
89 %
1.5kmh
0 %
lun
17 °
mar
16 °
mie
17 °
joi
19 °
vin
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii