A patra ediție a festivalului Saga are loc în perioada 5-7 iulie, la Romaero

A patra ediție a festivalului Saga are loc în perioada 5-7 iulie, la Romaero

A patra ediție a festivalului Saga va avea loc în perioada 5-7 iulie. În total, peste 150 de artiști vor urca pe cele cinci scene, iar mulți dintre ei vor concerta pentru prima oară în România.

Ediția de anul acesta va avea anul acesta un Mainstage 360 și trei platforme VIP – două la Mainstage și una la scena Spark (House), care se va afla și anul acesta tot sub un avion.

Organizatorii anunță că SAGA festival va începe la ora 17:00 în toate cele trei zile de festival, iar atmosfera va prinde proporții începând cu scenele SWITCH și THE SHUTTLE și va lua amploare la toate cele șapte scene de la Romaero.

Printre primele nume confirmate se numără Rita Ora, Nicki Minaj, Hardwell, Dennis Lloyd, Raye și Armin van Buuren.

Scena 6, Rave Plane, va avea un line-up secret pe toată perioada festivalului. Aici, participanții vor putea dansa la doar câțiva metri de artiștii preferați și se vor bucura de atmosfera de club în interiorul unui avion destinat distracției.

SAGA 2024 are loc anul acesta la Romaero, iar accesul se va face din Bulevardul Ficusului, numărul 44, prin locurile indicate. Participanții la eveniment vor avea mai multe modalități de a ajunge la Romaero, după cum urmează:

  • Liniile de autobuz 112, 205, 301, 330 și 783 ajung la stația Piața Băneasa, cea mai apropiată stație de autobuz de Romaero, aflată la 2 minute de locul de acces.
  • De asemenea, la festival se poate ajunge și cu tramvaiul 5 care oprește la stația Piața Băneasa.
  • Cu metroul, oprirea este la stația Aurel Vlaicu aflată la o distanță de 20 de minute de mers pe jos.
  • Ridesharing – anul acesta, utilizatorii Uber existenți care fac două curse către sau dinspre Romaero primesc 40% discount, iar utilizatorii noi primesc 75% discount.

Extins pe aproximativ 125.000 de metri pătrați, aproape cât 18 terenuri de fotbal, festivalul Saga se alătură celor mai populare festivaluri mondiale precum Tomorrowland, din Belgia, Coachella, din California sau Electric Daisy Carnival din Las Vegas. Organizatorii se așteaptă la un număr record de participanți anul acesta: peste 200.000, cu aproape 50.000 mai mulți decât anul trecut.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
22.8 ° C
24.1 °
22.8 °
88 %
2.6kmh
0 %
mie
35 °
joi
33 °
vin
31 °
sâm
33 °
Dum
35 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii