Adrian Câciu: PSD a venit la guvernare să stabilizeze situația

Adrian Câciu: PSD a venit la guvernare să stabilizeze situația

La nivelul Guvernului s-a stabilit că toate facilitățile vor fi îndreptate către cei care produc valoare adăugată, care fac reconversie economică de la consum către economia de producție, procesare și export, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

„Acest partid a venit la guvernare în primul rând să stabilizeze situația, să echilibreze niște lucruri, să nu se ajungă la un dezastru mai mare față de ceea ce se preconiza a fi. În partea a doua anului începem să respirăm și să dăm din această redistribuire de venituri către populație”, a declarat ministrul Finanțelor, joi, la Parlament.

El a exclus posibilitatea de a fi majorat impozitul pentru a doua sau a treia proprietate.

Adrian Câciu a primit o întrebare referitoare la așa-numita taxă de solidaritate, despre care președintele Klaus Iohannis a spus joi că nu i se pare „nici necesară, nici utilă, nici corectă”.

„Discuțiile despre regimul fiscal, evident, ca în negocierile de business, sunt discuții, până la urmă se închid într-o situație de acord. Unele se mențin, altele nu se mențin, în funcție de negocieri. Am stabilit și acum cu mediul de afaceri, noi vom face un parteneriat cu mediul economic și social privind așezarea sarcinii fiscale în România, modul în care se duc facilitățile către mediul economic sau chiar către zona socială. Am stabilit împreună, în Guvern, că toate facilitățile vor fi îndreptate către cei care produc valoare adăugată, care fac reconversie economică de la consum către economia de producție, procesare și export. Noile programe vor fi destinate, nu știu dacă ați observat discuțiile și despre vouchere… nimeni nu mai primește facilități dacă nu își plătește taxele”, a răspuns oficialul.

Întrebat dacă a propus incriminarea penală a celor care nu achită contribuțiile și dacă în această măsură ar putea fi cuprinse și companiile de stat, ministrul Adrian Câciu a confirmat: „Da, cu ele voi începe”.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
10.6 ° C
11.2 °
10.5 °
92 %
3.6kmh
0 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
22 °
mar
16 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii