Alarmă falsă de incendiu la un liceu din Cluj-Napoca. Elevi și profesori evacuați

Alarmă falsă de incendiu la un liceu din Cluj-Napoca. Elevi și profesori evacuați

O alertă a instalat panica luni, în jurul prânzului, într-un liceu din Cluj-Napoca. 1.600 de elevi și profesori au fost evacuați din clădire, după ce alarma de incendiu a școlii s-a declanşat. În final, s-a dovedit a fi o alarmă falsă.

Alarma de incendiu s-a declanșat la un liceu din Cluj-Napoca, iar 1.600 de elevi și profesori au fost evacuați din clădire. Ajunși la intervenţie, pompierii au constatat că senzorii au detectat, de fapt, fumul rezultat în urma unor lucrări de renovare.

Alarma de incendiu s-a dat în jurul prânzului, la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca.

„Mai exact, a fost vorba despre declanșarea sistemului automat de semnalizare/detectare/alarmare în caz de incendiu, într-un spațiu de la etaj 1 al unui corp clădire”, transmite ISU Cluj, potrivit Digi 24.

Conform procedurii în astfel de situaţii, toţi cei 1.600 de elevi și cadre didactice care se aflau în acel moment în şcoală au fost evacuați de urgenţă.

„Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că senzorii au fost declanșați de fumul degajat de lucrările de tăiere, efectuate cu scopul de a renova spațiul respectiv. Nu au existat persoane care să solicite sprijin medical și nu s-au înregistrat alte probleme”, au anunţat reprezentanţii ISU Cluj.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
13.7 ° C
14.9 °
12.7 °
83 %
6.7kmh
40 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
21 °
Dum
22 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii