Dosarul accidentului din 2 mai are parte de o amânare. Respectiv, Vlad Pascu ar urma să afle peste 3 zile pedeapsa definitivă pe care o va primi după tragedia provocată în timp ce conducea sub influența mai multor substanțe interzise.
Azi Vlad Pascu ar fi trebuit să afle ce pedeapsă are de ispășit, dacă va rămâne în continuare pedeapsa de 10 ani pe care a stabilit-o instanța de fond din Mangalia sau dacă pedeapsa lui va fi redusă sau modificată în vreun fel, după ce avocații lui au cerut reducerea pedepsei.
În această perioadă a fost schimbată și judecătoarea care s-a ocupat inițial de acest caz. Avocații au solicitat ca lui Vlad Pascu să-i fie schimbată măsura preventivă și să fie plasat în arest la domiciliu, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Marți, părinții victimelor vor fi prezenți în 2 Mai, iar la locul accidentului va fi oficiată o slujbă religioasă, pentru că se împlinesc doi ani de când a avut loc accidentul în care au murit doi tineri și alți trei au fost răniți.
Vlad Pascu a fost după gratii în toată această perioadă și a fost cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism sub influența unor substanțe interzise și fugă de la locul accidentului, potrivit tvrinfo.ro.