Anchetă în Timișoara după o postare online care incita la asasinarea președintelui Nicușor Dan. Individul suspectat, căutat de polițiști

Polițiștii din Timiș au deschis o anchetă după ce un mesaj apărut pe o rețea de socializare a atras atenția autorităților. Un bărbat susține, într-o postare publică pe facebook, că strânge fonduri pentru a-l asasina pe președintele României, Nicușor Dan.

Postarea a stârnit reacții puternice în mediul online, iar situația a devenit și mai îngrijorătoare după ce, în secțiunea de comentarii, mai multe persoane și-au exprimat susținerea față de inițiativa autorului.

Foto: paginadetimis.ro

Poliția s-a autosesizat la scurt timp și a demarat verificări pentru identificarea persoanei care a publicat mesajul. Oamenii legii analizează atât autenticitatea contului, cât și contextul în care a fost făcută postarea, pentru a stabili dacă există o amenințare reală.

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, în care un tânăr a postat că ar organiza o strângere de fonduri pentru asasinarea unui demnitar public, vă aducem la cunoștință că polițiștii IPJ Timiș s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Articole similare

Ultimele Articole