Prăznuirea Întâmpinării Domnului s-a aşezat în vremea împărăţiei lui Iustinian. Înainte de aceasta, deşi se făcea în Biserică amintire despre Întimpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt şi alte praznice mari.

Este un eveniment important pentru întreaga creștinătate: acum este marcat simbolic momentul închinării Pruncului Sfânt în fața Lui Dumnezeu. Dat fiind că Pruncul Iisus a venit pe lume la 25 decembrie, după exact 40 de zile, pe 2 februarie, a fost adus de către Maica Sa la Templu, pentru a fi înfățișat lui Dumnezeu.

Praznicul Împărătesc al Întâmpinării Domnului este o sărbătoare veche, respectată cu sfințenie. Însă sărbătoarea și-a căpătat rangul cuvenit în Biserica Ortodoxă după multe încercări.

Scrierile spun că la 528, un cutremur a răpus multe vieți în ținutul Antiohiei. După 13 ani, a izbucnit o epidemie de ciumă în Constantinopol, omorând mii de oameni zilnic. Fiindcă nenorocirile se țineau lanț, au început să se țină slujbe de izbăvire, cu precădere în timpul sărbătorii Întâmpinării Domnului. Tot răul s-a stins în urma rugilor, așa că Biserica a ridicat la rang înalt acest moment de peste an.

Tot acum se cinstește și icoana Maicii Domnului, numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeţia lui Simeon”, în care Maica Domnului este înfățișată fără Iisus, cu şapte săbii străpungându-i pieptul.

Pruncul a fost răscumpărat, după obicei, prin jertfirea a două turturele, de către părinții Lui după trup, Iosif și Maria. Așa a rămas în cultul ortodox ceremonia prin care orice mamă creștină își duce copilul la biserică la 40 de zile după naștere. Preotul iese în pridvorul bisericii și, după binecuvântare, citește rugăciuni de purificare. Apoi, ia copilul în brațe, intră în biserică și îl închină la sfintele icoane. Dacă este băiat, este dus și în altar, spre deosebire de fetițe, care sunt închinate numai în fața ușilor împărătești. Ritualul se traduce prin aceea că, din clipa în care copilul este dus la biserică, este dăruit lui Dumnezeu, urmând să își dedice viața credinței.

În vreme ce credincioșii respectă Întâmpinarea Domnului, în popor se ține Ziua Ursului. Acum e cumpăna între anotimpul rece și cel cald și se fac predicții calendaristice. Strămoșii puneau schimbarea vremii pe seama felului în care se comportă ursul, zis și Ăl Mare ori Martin. Pentru că erau convinși că în această zi pot căpăta ei înșiși puterea ursului, oamenii se ungeau cu grăsime de urs pe 2 februarie și practicau acest ritual în special asupra copiilor.

Generalizată la Constantinopol şi, de acolo, în toată lumea creştină, această sărbătoare a avut un impact deosebit în mediul slav. Prin această filieră, multe biserici din Ţările Române construite în secolele XVI-XVII au primit drept hram sărbătoarea Întâmpinării Domnului, popularizată drept „Stratenia“.