Ateliere, târguri şi spectacole romantice de Dragobete și Mărțișor, în București

Instituţiile de cultură din subordinea municipalităţii au pregătit pentru sărbătorile de Dragobete şi Mărţişor o serie de ateliere şi târguri, precum şi spectacole romantice.

Astfel, potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei, în perioada 23 februarie – 8 martie, la sediul CREART din Piaţa Lahovari va fi organizat un târg cu mărţişoare lucrate manual, la faţa locului, de studenţi de la UNARTE, meşteşugari, artizani şi artişti plastici. Biblioteca Metropolitană organizează şi ea două ateliere de Mărţişor, vineri şi sâmbătă, de la ora 10:00, şi alte două de Dragobete, marţi.

Program de Dragobete. Teatrele au în program zeci de reprezentaţii pentru toate vârstele. 

Miercuri, la Muzeul Municipiului Bucureşti, este programat concertul „Dragobete”, cu arii şi duete de operă.

Până pe 24 februarie, toţi cei care au abonamente STB (lunare, semestriale, anuale, inclusiv integrate cu metroul) se pot înscrie la o tombolă la care se oferă bilete la teatru, circ, concerte, intrări la muzele şi la evenimente pentru copii, tineri, adulţi.

„În fiecare lună vom organiza înscrieri în concurs şi tot în fiecare lună vom oferi zeci de invitaţii duble gratuite. Fiecare instituţie de cultură pune la dispoziţie un număr de bilete variabil de la lună la lună”, potrivit sursei citate. 

Înscrierile se pot face până în data de 24 a fiecărei luni, până la ora 24:00, iar extragerea câştigătorilor are loc în data de 25 a fiecărei luni. Câştigătorii sunt extraşi aleatoriu, prin random.org. Lista lor va fi publicată pe aceeaşi pagină. Invitaţiile sunt transmisibile şi pot fi ridicate de la casele de bilete ale teatrelor partenere, pe baza actului de identitate.

Articole similare

Ultimele Articole