Autoritățile din Cipru pregătesc o măsură radicală privind accesul minorilor la rețelele sociale

Autoritățile din Cipru pregătesc o măsură radicală privind accesul minorilor la rețelele sociale. Copiii cu vârsta sub 15 ani ar putea avea acces restricționat, într-un demers care urmează modelul deja anunțat în Grecia.

Anunțul a fost făcut de președintele cipriot, Nikos Christodoulides, care a subliniat că protecția copiilor în mediul online este o prioritate pentru guvern, potrivit Agerpres. Liderul de la Nicosia a precizat că pragul de vârstă de 15 ani ar urma să fie aplicat pentru utilizarea platformelor sociale. Măsura ar putea intra în vigoare până la finalul acestui an, însă detaliile tehnice nu au fost încă făcute publice. Decizia vine în contextul unor îngrijorări tot mai mari legate de impactul rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților.

În Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat deja o lege cu prevederi asemănătoare. Conform planului, de la 1 ianuarie 2027, copiii sub 15 ani nu vor mai avea voie să utilizeze rețelele sociale. Mitsotakis a justificat decizia prin necesitatea de a proteja tinerii de efectele negative ale platformelor digitale, pe care le-a descris ca având o „structură adictivă”.

Atât Cipru, cât și Grecia analizează introducerea unor mecanisme stricte de verificare a vârstei utilizatorilor. În plus, autoritățile iau în calcul sancțiuni pentru încălcarea regulilor, dar și responsabilizarea platformelor sociale în ceea ce privește protecția minorilor.

La nivel european, Ursula von der Leyen, președinta Comisia Europeană, a anunțat că o aplicație destinată verificării vârstei este deja pregătită din punct de vedere tehnic. Aceasta ar urma să fie lansată în curând în Uniunea Europeană, ca parte a unui efort mai amplu de a întări siguranța copiilor în mediul online.

Articole similare

Ultimele Articole