Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la lipsa medicilor de familie din mediul rural

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la lipsa medicilor de familie din mediul rural

Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, a transmis marţi că s-a sesizat din oficiu cu privire la lipsa medicilor de familie din mediul rural. Conform cifrelor prezentate, în 2019, doar 9% dintre medici lucrau în mediul rural şi 18,2% dintre farmacişti.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu lipsa medicilor de familie în mediul rural, şi a întreprins o serie de demersuri la autorităţile publice cu atribuţii în materie, ţinând cont de situaţia de fapt şi raportat la normele legale ce reglementează activitatea medicilor de familie, cu atenţie specială asupra problemelor apărute în contextul pandemiei de Covid-19”, a transmis, marţi, Avocatul Poporului.

Instituţia citează statistica publicată de Institutul Naţional de Statistică în „Activitatea unităţilor Sanitare în anul 2019”.

„Astfel, potrivit acesteia, din punctul de vedere al personalului sanitar care asigură îngrijirea sănătăţii populaţiei în mediul rural, acesta a fost slab reprezentat, în anul 2019, desfăşurându-şi activitatea în localităţile rurale numai 9,0% dintre medici, 12,4% dintre medicii stomatologi, 18,2% din totalul farmaciştilor, 10,9% din totalul personalului sanitar mediu şi 11,6% din personalul sanitar auxiliar. De asemenea, potrivit aceleiaşi statistici, în mediul rural au funcţionat 59,1% dintre unităţile medico-sociale, 63,2% dintre drogherii şi punctele de lucru ale farmaciilor, 3 din cele 9 centre multifuncţionale, precum şi cele două preventorii existente”, a mai transmis Avocatul Poporului.

Instituţia anunţă că sesizarea din oficiu referitoare la lipsa medicilor de familie din mediul rural se află în lucru, iar rezultatele demersului vor fi făcute publice.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
17.2 ° C
17.3 °
17 °
94 %
1kmh
0 %
sâm
32 °
Dum
36 °
lun
36 °
mar
32 °
mie
32 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii