Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de la Bacalaureatul 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial.
Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a anunțat că a semnat Ordinul de Ministru privind aprobarea probelor şi a disciplinelor examenului naţional de Bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a şi care introduce Bacalaureat diferenţiat, adaptat specializării şi alegerii elevilor.
Mihai Dimian arată că necesitatea aprobării prezentului ordin derivă din aplicarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 referitoare la structura examenului naţional de bacalaureat, necesitatea stabilirii într-o manieră predictibilă şi transparentă a probelor şi disciplinelor de examen, corelate cu noile planuri-cadru pentru învăţământul liceal şi cu specificul filierelor, profilurilor, specializărilor şi calificărilor profesionale, asigurarea coerenţei dintre curriculumul parcurs de elevi şi evaluarea finală a competenţelor dobândite la finalizarea învăţământului liceal, clarificarea raportării programelor de examen la segmentele curriculare trunchi comun şi curriculum de specialitate, în acord cu noua arhitectură curriculară, asigurarea unui interval adecvat pentru informarea elevilor, cadrelor didactice şi unităţilor de învăţământ asupra structurii examenului naţional de bacalaureat – 2030.
Anexa la ordin detaliază probele şi disciplinele asociate examenului naţional de bacalaureat începând cu anul 2030 pentru toate filierele, profilurile, specializările şi calificările profesionale din învăţământul liceal, incluzând:
- probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- probele scrise comune, obligatorii sau la alegere;
- probele diferenţiate specifice profilului, specializării sau calificării profesionale;
- disciplinele la alegere pentru proba F, vizând competenţe de bază, în conformitate cu structura prevăzută de Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.
