Boris Becker vine la București pentru premiera documentarului „Nasty”

Boris Becker vine la București pentru premiera documentarului „Nasty”

Tenismenul german Boris Becker va participa la Bucureşti la premiera de gală a documentarului despre Ilie Năstase: „Nasty”. Becker apare în film, unde vorbeşte la superlativ despre sportivul român. În 16 aprilie, el va fi prezent la evenimentul de la Sala Palatului alături de Năstase, Ion Ţiriac, Nadia Comăneci.

Fost număr 1 în clasamentul ATP şi considerat unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai tuturor timpurilor, Boris Becker a câştigat 64 de titluri de-a lungul carierei, dintre care 6 de Grand Slam. A fost cel mai tânăr jucător din istorie care a câştigat trofeul de la Wimbledon (la 17 ani, în 1985) şi are în palmares inclusiv un aur olimpic. Năstase a jucat unul dintre ultimele meciuri din carieră cu un foarte tânăr Becker, la Monte-Carlo Masters în 1985. Pentru a juca, românul a primit atunci un wild-card de la Prinţul de Monaco, potrivit primanews.ro.

În perioada 1984 – 1993, managerul lui Becker a fost Ion Ţiriac. Cei doi foşti campioni au şi astăzi o relaţie foarte strânsă.

În „Nasty”, care îmbină imagini de arhivă şi interviuri cu personalităţi marcante din lumea sportivă, mai apar Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Stan Smith sau Phil Knight (fondatorul Nike). Documentarul spune povestea carierei lui Năstase şi a influenţei pe care a avut-o asupra tenisului. NASTY va putea fi urmărit în cinematografe începând cu 16 aprilie.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
18.5 ° C
20.5 °
17.7 °
72 %
2.6kmh
0 %
joi
19 °
vin
26 °
sâm
24 °
Dum
24 °
lun
24 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii