Cazul fetiței care a murit după anestezie: Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică

Cazul fetiței care a murit după anestezie: Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică

Inspecţia Sanitară de Stat a finalizat controlul la clinica stomatologică unde o fetiţă de 2 ani a murit după anestezie şi a constatat mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale de la parterul clăririi fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare.

Activitatea medicală a fost suspendată şi s-a aplicat sancţiune, iar raportul a fost trimis Parchetului General.

”Ministerul Sănătăţii informează că Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) a finalizat raportul de control efectuat în cazul clinicii de stomatologie, unde a avut loc tragedia din data de 13 noiembrie 2025.  În urma verificărilor, au fost constatate mai multe neconformităţi de natură administrativă, inclusiv funcţionarea unor cabinete medicale situate la parterul imobilului fără deţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Instituţia precizează că activitatea medicală a fost suspendată şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 100.000 lei.

”Raportul de control al ISS a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru analiză şi continuarea demersurilor legale. Ministerul Sănătăţii reafirmă angajamentul ferm pentru transparenţă şi respectarea cadrului legal, precum şi disponibilitatea de a colabora în mod deplin cu autorităţile competente pe parcursul procedurilor în curs”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ministerul Sănătăţii precizează că, având în vedere ancheta penală aflată în desfăşurare, instituţia nu poate furniza informaţii suplimentare la acest moment. „Atribuţiile Ministerului Sănătăţii se încheie odată cu transmiterea documentaţiei către autorităţile abilitate”, se mai arată în documentul citat.

O fetiţă de doi ani a murit, la sfârşitul săptămânii trecute, la o clinică stomatologică din Bucureşti, după ce a fost supusă unei sedări pentru o intervenţie.

Cazul este cercetat de procurori.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ceață
10.4 ° C
10.6 °
8.1 °
82 %
2.7kmh
40 %
lun
10 °
mar
12 °
mie
7 °
J
13 °
vin
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii