CFR Călători retrage din circulație locomotivele similare celei care a fost implicată în accidentul feroviar de la Galați

CFR Călători retrage din circulație locomotivele similare celei care a fost implicată în accidentul feroviar de la Galați

CFR Călători a decis să retragă din circulație toate locomotivele care au soluția tehnică precum cea care a provocat accidentul feroviar de la Galați de sâmbătă seara în urma căreia o persoană a decedat.

CFR Călători a dat publicității o informare de presă cu privire la retragerea din circulație a locomotivelor.

Având în vedere măsurile de siguranţă feroviară comunicate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), CFR Călători a retras temporar din circulație, cu dată imediată, locomotivele electrice dotate cu echipamente tehnice similare cu cele ale locomotivei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, în data de 25.03.2023.

Ca măsură suplimentară de siguranță a circulației trenurilor, CFR Călători va proceda, prin intermediul unei entități independente abilitate, la expertizarea soluției tehnice existentă în dotarea locomotivelor din parcul CFR Călători, similare celei implicate în accidentul feroviar care a avut loc la Galați, retrase temporar. Pentru CFR Călători este prioritară siguranța circulației trenurilor, asigurarea securității pasagerilor și a salariaților săi.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetățeni.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
10.4 ° C
10.6 °
10 °
95 %
8.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
20 °
joi
15 °
vin
18 °
sâm
20 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii