Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Numărul de pasageri din 2022 s-a apropiat de maximum înregistrat vreodată

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Numărul de pasageri din 2022 s-a apropiat de maximum înregistrat vreodată

12,6 milioane de pasageri au tranzitat, în 2022, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, a anunțat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Traficul aerian a înregistrat o adevărată explozie față de anul 2021, crescând cu 82,2%, au precizat reprezentanții Companiei.

De asemenea, s-au înregistrat 120.745 mişcări de aeronave – aterizări plus decolări – în creştere cu 30,7% faţă de anul anterior.

”Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14.8 milioane pasageri) ajungând să reprezinte peste 85% din acesta. În ceea ce priveşte numărul de mişcări aeronave, acesta reprezintă cca. 83% din valoarea record de 145.002 mişcări, înregistrată tot în 2019”, a mai transmis compania.

”Valorile de trafic din 2022 sunt superioare celor previzionate, situaţie întâlnită în întreaga aviaţie comercială şi care indică o recuperare mai rapidă decât aşteptările pieţei după cei doi ani pandemici (2021 – 2022) în care au fost grav afectate atât aeroporturile şi companiile aeriene, cât şi afacerile conexe”, a precizat compania.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
12.2 ° C
13.3 °
11 °
89 %
3.6kmh
0 %
Dum
22 °
lun
23 °
mar
23 °
mie
22 °
joi
21 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii