Concluzii după vizita politicienilor PSD în SUA: „Am continuat, la Washington, să prezentăm rolul pozitiv pe care România îl are în stabilitatea regiunii Mării Negre”

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, a vorbit, pe pagina sa de Facebook, despre vizita la Washington. Oficialul susține că a observat determinare la nivelul administrației americane pentru ca românii să beneficieze de vize într-un timp cât mai scurt. Ce subiecte au fost abordate de oficialii români. 

„Am continuat, la Washington, să prezentăm rolul pozitiv pe care România îl are în stabilitatea regiunii Mării Negre. Discuțiile de la Congress, cu reprezentanții Colin Allred, Eric Swalwell, Bill Huizenga au fost axate pe securitatea zonei Mării Negre, cu toții fiind susținători ai Black Sea Security Act, dar și membri în comisiile decidente asupra politicii externe americane. I-am invitat să viziteze România pentru a simți și mai bine provocările regiunii și răspunsurile pe care le putem găsi împreună, spre exemplu prin dezvoltarea de proiecte concrete în cadrul Inițiativei celor trei mări.

Întâlnirea de la National Democratic Institute cu președintele Derek Mitchell și echipa lui a prilejuit dezbaterea despre valorile și proiectele comune pentru dezvoltarea unei societăți inclusive, care să dea o șansa egală tuturor cetățenilor români”, a scris pe Facebook Ștefan Radu Oprea.

Purtătorul de cuvânt al PSD a anunțat că, în timpul vizitei în SUA, la Departamentul de Stat a discutat despre situația politică cu Directorul pentru Europa Centrala și de Est, Alan Meltzer, și cu Jessica Warder, care are ca responsabilitate România.

Vize SUA obținute mai repede de români

Ștefan Radu Oprea susține că nu a uitat să discute despre vizele SUA și precizează că a observat o determinare la nivelul administrației americane în acest scop.

Ștefan Radu Oprea a mers și la Departamentul de Comerț, unde directorul pentru Europa Centrală și de Est, Doreen Parekh, și Antonios Louloudakis, ofițerul comercial responsabil pentru România, au apreciat intensificarea schimburilor comerciale care au ajuns la un maxim de 5,1 miliarde de dolari.

„Este însă mult spațiu pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și intensificarea investițiilor americane în România. Nu în ultimul rând a fost apreciată participarea delegației României la Select USA, programul american de atragere a companiilor și investițiilor. Pentru a treia oară suntem cea mai numeroasă delegație din Europa, cu Start Up-uri în tehnologie, iar creativitatea antreprenorilor români este deja recunoscută”, a mai scris Ștefan Radu Oprea pe rețeaua de socializare.

343945526 553877036898090 3180470876174715343 n.jpg?stp=dst jpg p526x296& nc cat=101&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=WXcKbNoWO5cAX 2Yo9& nc oc=AQkwHum0fBP4tmmxV5U0PhAuPJULDlO4F8fvbvdpF5mKDDQen3Jws1AylUGCCRQW h9OpfyVw ZoYFRLhtNUxg K& nc ht=scontent.fotp3 3
343964276 976150840411633 5078783731063937447 n.jpg?stp=dst jpg p235x350& nc cat=104&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=Sp4E6DmSxdcAX9EL4wY& nc ht=scontent.fotp3 3
344380186 557563306482460 9094461784113006785 n.jpg?stp=dst jpg s600x600& nc cat=102&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=HLc7SqoWmwsAX8Jz7 T& nc ht=scontent.fotp3 3
344155649 622054786470709 7731218331701101644 n.jpg?stp=dst jpg s600x600& nc cat=104&ccb=1 7& nc sid=8bfeb9& nc ohc=CrRdZSdWe MAX YCi7Z& nc ht=scontent.fotp3 3

Articole similare

Ultimele Articole