Cumpărături de la Carrefour, acum și pe Trendyol. Livrare gratuită și reduceri

Cumpărături de la Carrefour, acum și pe Trendyol. Livrare gratuită și reduceri

Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri din România a intrat și pe platforma Trendyol. Pentru cumpărători, avantajul principal este reprezentat de transportul gratuit al produselor.

„Carrefour s-a alăturat platformei Trendyol, devenind primul lanț alimentar din România disponibil pe marketplace, cu livrare gratuită și rapidă, oriunde în țară”, informează Mediafax. Colaborarea dintre retailerul Carrefour și platforma de comerț electronic Trendyol le oferă clienților din întreaga țară acces la mii de produse, cu livrare gratuită și rapidă, la aceleași prețuri ca în magazine. Produsele ajung la destinație prin FAN Courier, în aproximativ 72 de ore”, se mai precizează în comunicat.

Pe lângă transportul gratuit, pentru a marca intrarea pe Trendyol, Carrefour oferă clienților și o serie de reduceri la mai multe categorii de produse. Oferta retailerului include mii de produse disponibile pe Trendyol, din peste 200 de categorii, care acoperă nevoile de zi cu zi. Ea va fi extinsă cu noi categorii, precum electronice pentru casă, electronice de larg consum și articole pentru grădină.

Carrefour România operează peste 450 de magazine în 113 orașe din țară și oferă experiențe de cumpărături integrate prin platforme proprii dar și aplicații partenere de livrare precum Glovo, Wolt și Bringo. De asemenea, este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu aproximativ 17.000 de angajați, și contribuie semnificativ la bugetul de stat.

La rândul său, Trendyol este o platformă de comerț electronic fondată în 2010 în Turcia. În prezent, ea reunește peste 250.000 de comercianți și branduri, dintre care peste 1.000 din România.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
15 ° C
15.1 °
14.9 °
39 %
1.5kmh
0 %
lun
14 °
mar
16 °
mie
17 °
J
19 °
vin
18 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii